You are currently browsing the tag archive for the ‘Romania’ tag.
Am petrecut 30 de minute intr-un tren de “deportati” ca sa ajung de la Drobeta la Orsova. Singurul personaj interesant era un sarb ponosit a carui avere putea fi vazuta prin peretii transparenti ai unei pungi negre de plastic.
Fugarul vorbea o engleza eleganta si avea dilemele unui turist sofisticat, preocupat de ratele de schimb valutar din Romania si de jonctiunile trenurilor.
Era duminica Pastelui ortodox. In general, vasele pe care studentii liceului de marina se antreneaza sunt la dispozitia turistilor de weekend. Nu si de Paste. Am avut mare noroc cu Pastele catolic. Un grup de politicieni catolici de prin vest, au avut pofta de o plimbare pe fluviu chiar in duminica Pastelui ortodox. Desi capiatanul ar fi preferat, mai degraba, sa petreaca in sanul familiei, a baut cateva sticle de vin la carma gigantului reconditionat cu fonduri ale Uniunii Europene, vasul Dierna.
Era un grup select, iar capitanul se simtea stanjenit sa primeasca straini. Am trecut drept nepoata capitanului si asa am fost inmiit castigata. Sub aripa capitanului am aflat secretele strajuite de cele 2 maluri ale fluviului.
Nu avea drum la Portile de Fier, asa ca am pornit-o in jos pe Clisura Dunarii.
Am trecut pe langa satul Ieselnita in care s-a nascut si a copilarit Lavinia Milosevici, apoi prin fata Tabulei Traiana, sculptura in stanca de pe malul sarbesc realizata de Traian in anul 101 e.n. pentru a marca victoria asupra ostirii dace a lui Decebal.
Mai sus nitel, se ridica manastirea Mracuna (“mraconia”=”loc ascuns”/”apa intunecata”) construita pe fostul punct de dirijare al navigatiei pe Dunare prin Cazanene Mici.
Apoi am ramas inmarmurita in fata lui Decebal. “Decebal Rex Drăgan fecit” – aceasta este inscriptia de pe bustul lui Decebal, sponsorizat de Iosif Constantin Dragan, cea mai inalta sculptura in piatra din Europa (40 de metri) – realizată după modelul celei din stanca Muntelui Rushmore.
Am urmat curgerea fluviului pana in golful Dubova unde s-a filmat Duios Anastasia Trecea ecranizarea dupa romanul lui Dumitru Radu Popescu. Tot aici se afla tabara de arte plastice de la Orsova.
Dubova si Ogradena sunt granitele Cazanelor Mari (3.8 km lungime ) si ale Cazanelor Mici (3.6 km lungime) – portiunea cea mai ingusta strabatuta de Dunare.
Cei carora le plac drumetiile de primavara, pot vedea de pe Muntele Ciucaru Mare, Cazanele Mari si Laleaua Galbena, specie endemică protejată ce infloreşte in luna aprilie si se pastreaza astfel pana la inceputul lunii mai.
Dupa ce am trecut de Cazanele Mari, am ajuns la pestera Ponicova care are iesire la sosea. Aceasta este cea mai mare pestere din defileul Dunarii, galeriile sale însumează 1.660 m. Imi povestea capitanul ca pesterea aceasta este martora a mii de crime. Romanii care vroiau sa ajunga inot in Serbia erau atrasi in pesterea care ducea la sosea si ucisi pentru cateva bunurile pe care le aduceau.
Lungul deal al Mosului duce la Manastirea (de maici) cu hramul Sf. Ana a functionat pe post de carciuma in perioada comunista. Manastirea a fost ctitorita de ziaristul interbelic Pamfil Şeicaru care a vrut sa ii aduca multumire Domnului pentru ca a scăpat cu viaţă din luptele care s-au dat în zona Orşovei în Primul Război Mondial.
La Hoteni, mamele atarna oale mai vechi, dar viu colorate, in aracii de la poarta casei. Asa inteleg coconii din sat ca ele au fecioare de maritat. Din Cluj, am taiat cele trei Somesuri pana in Dej si Baia Mare, iar din satul Desesti, peste coama Marei din Gutai, am ajuns in satul Hoteni. Pret de o ora am urcat pe niste serpentine atat de serpuite si de abrupte, incat microbuzul in care ma aflam parea un echilibrist pe un fir de guta. In afara de noi mai era un singur pasager. O sigheteanca abia intoarsa din Roma. Povestea despre o alta civilizatie cand am adormit intre copaci. Am rau de miscare.
Era pe la sfarsitul lui aprilie. Acolo sus, in munti, copacii nu aruncasera inca pe deplin podoaba autumnala, asa ca pe ici erau verzi, pe colo galbeni. Auzeam din cand un cand cate un cuvant. Am auzit, cu putin inainte de coborare de o pastravarie…
La Hoteni se deschisera portile cerului imediat ce am facut primul pas pe ulita. Ploaia generoasa era binevenita dupa o zi de calatorie prin autobuze si trenuri in care trona un miros apasator de tigara.
Ca sa ajungem in satul Breb, care se afla la o distanta de 6 km de Ocna Sugatag si la vreo 20 de minute de Sighetul Marmatiei, trebuia sa merem pret de vreo juma de ora si mai bine printr-o pacla de ploaie intaratata de rafale de vant.
Localnicii din Hoteni sunt gazde ad-hoc. Ce e drept, ploaia se intetea si nimeni nu parea a ne vrea de oaspeti. Am avut mare noroc ca unul din noi semana cu…”Marius”. Am batut la usa unei porti din lemn cu impletituri migalite si ne-a deschis o morosanca rumena la fata, principalul furnizor de pungi de plastic din sat. Imediat ce ne-a zarit, si-a acoperit fata cu mare emotie si a exclamat: “Marius…tu esti? Ai venit de la Bucuresti pana aici!”.
Ploua atat de tare incat nu am negat. Femeia, de buna credinta, ne-a adapostit, si ne-a promis ca ne tine in casa ei cat am dori. S-au facut trei zile. Ne-a prins Duminica Tomii in casa morosencei. Am incercat sa ii spunem ca ne-a confundat si ca Marius…nu e Marius…e de fapt…
Am mancat placinta cu urda si cas, apoi drob facut in miel. “Cosul” mielului, intesat cu oua fierte, paine si diverse trufandale se coace la cuptor si…gata drobul. Mama face drob din maruntaie de miel tocate si acoperite cu o foaie din mate.
Gazda, Maria, o femeie de vreo 48 de ani, ne-a primit cu miere de papadie si paine calda, cu ciorba de miel, cu slanina si castraveti, urda, la care am adaugat noi un carnat de Baia Mare. Ne-a mai dat “grostior”, adica smantana, cu hrean dat prin razatoare. Asa fac morosenii “mustar”.
Fotografii de la Hoteni: http://www.gapo.ro/slideshow_album/10979/
A doua zi, dis de dimineata, vroiam cu tot dinadinsul sa merg la Cimitirul Vesel. Cum unii berbeci sunt mai incapatanati decat altii, m-am lasat convinsa sa merg la stana ca doar “cimitirul tot acolo ramane”. E prima data cand am fost la stana. Intre Mara si Iza, pe o pajiste de papadii, gospodarii satului urmati de dulaii de stana, paznici devotati, aduceau cu ei hoardele de oi. Incropirea tarcului, tuciurile care semanau mai degraba cu niste butoie pentru vin, morosencele cu fuste pana la genunchi, colorate in negru cu flori rosii si verzi si galbene, drobul de sare…premiul pe care caprele naravase, si nu numai, il primeau pentru cateva minute de supunere domoala.
Galetile ingropate in pamant pana cand pamantul intra inautru, binecuvantarea preotului, ulita si mai ales luptele dintre berbeci… Documentar ad-hoc de la stana: http://www.youtube.com/watch?v=YyWlIHFKEuw
Festivalul de Film Underground se pregateste sa primeasca cinefilii din Arad si nu numai.
Intre 18 si 22 mai 2009, vor fi proiectate filme de lung metraj si scurt metraj, filme de animatie si filme documentare. Toate sunt legate intre ele prin faptul ca apartin unui gen despre care a inceput sa se vorbeasca din ce in ce mai mult si in Europa… experimentale, alternative, socante, independente … adica underground.
Programul este deja afisat pe site-ul www.undergroundfestival.ro, sectiunea film.
Festivalul va prezenta filme deja premiate la festivaluri de gen de renume, dar si premiere.
Luni 18 mai va fi prezentat filmul de scurt metraj ce a fost nominalizat la sectiunea respectiva, la premiile OSCAR acordate in 2009. Intre Statii /Auf Der Strecke de Reto Caffi, dar si scurt metrajul de animatie Veterinarul / Veterinarian in regia lui Signe Baumane, Lituania si documentarul lui George Scripcariu Adela & Agnetha.
Restul…descoperiti voi http://adelasiagnetha.ning.com/
***Fotografii realizate de Alexandru Paun
http://www.gapo.ro/slideshow_album/10615/
In vinerea de dinaintea Floriilor, am citit in mare fuga un titlu care amintea de festivalul lalelelor de la Pitesti. M-am mobilizat imediat, si parea ca week-end-ul are deja un leit motiv.
La un moment dat ma obisnuisem cu plecarile instantanee, cu planificarea escapadelor de weekend in functie de primul tren care pleaca din gara. Unknown destination devenise un stil pe care l-am adoptat atat de firesc incat am uitat ca nu fusese asa dintotdeauna.
Gala evenimentului parea sa aiba loc de chiar ziua Floriilor. Impotriva asteptarilor mele, festivalul a fost nespus de astamparat.
Bricostore, indienii care strang cetele in jurul lor, standuri cu seminte de flori, si nelipsitele hand-made-uri cu sporul casei.
Atat si nimic mai mult.
Un festival cu rude olandeze, din pacate doar rude prin alianta:)
Dupa aproape o ora de haladuit pe aleea principala, incarcata doar pana pe la jumatate de negustori de fleacuri, am pornit-o spre padurea Trivale. O padure cu un aer parjolit si semiuscat, din care se desprindea o gradina zoologica cu animalute care mai hibernau, mai se trezeau.
Am luat drumul Curtii de Arges. Am petrecut vreo jumatate de ora la manastire, apoi am pornit-o direct catre barajul Vidraru. Se facea din ce in ce mai frig, iar haul, cand era luminat de soare, cand prafuit de vant.
Acolo e o energie navalnic pozitiva, insa maculata de puhoiul de turisti, care strabat bordurile neantului (in pas de promenade fada) si se mira fara a fi in vreun fel miscati de semnificatia apei, a inaltimii, a stancilor care te exorcizeaza de neputinta.
Mai departe, si mai departe. Asa am ajuns pe Transfagarasan, spre Balea. Printre mormanele de zapada gata sa se prabuseasca, pe un drum interzis, ne-am apropiat de Balea lac. Mai aveam numai putin, insa era prea multa zapada.
P.S. Am aflat apoi ca am ratat festivalul scrumbiei de la Galati, care se tine in fiecare an tot de Florii.
Nu ma inspira locurile pe care le cunosc. Cand nu mai au ce sa ascunda, locurile isi pierd valoarea. Imi plac locurie noi pentru ce imi inchipui ca imi ascund decat pentru ce imi arata. Ma plictiseste tot ce stiu.
Asa se intampla ca dupa ce tot bati si strabati aceleasi locuri, cotloanele ascunse, o umbra, un copac, muschiul crescut razlet pe caramida vreunei case, devin parte a unui decor care nu misca, a unui fundal neobservat si astringent.
Am descoperit Piatra Neamt intr-o dupa amiaza de decembrie in drum spre magazinul cu lana pentru impletit. Odata gasite ghemurile care sa se potriveasca mancilor, pieptarilor care urmau a fi completati, nu am ajuns acasa, asa cum promisesem, ci ne-am indepartat pe strazi, pe scurtaturi, am inconjurat inima orasului, am asediat-o.
Mereu am harta dupa mine. Da, sunt bucuresteanca get beget si inca ma pierd in Bucuresti, daramite in locuri necunoscute. Am urmarit cu carioca pe harta Romaniei drumul trenului cu destinatia Piatra Neamt si am adaugat haltele care nu erau scrise pe harta.
Dar gata, am impaturit harta si am aruncat-o intre haine, si abia asteptam sa ma pierd. Pe final de decembre, Piatra 
Neamt a fost napadita de fulgi mari de zapada, precum niste ghemuri mai mici, dar de nea. Poalele muntilor, lupii care mai dadeau tarcoale noaptea pe la curti, patinoarul nocturn, Pietricica, Petrodava, ouale de prepelita si beculetele din copaci. Scarile din parc, zapada generosa, statica, colibele haiducilor si valentele de vioara acompaniate de sunetele chitarei. Apoi ciorba de zarzavaturi, ficateii cu sos de rosii si smantana si cu un varf (de lingurita) de zahar, si cozonacul cu branza.
Printre copacii care abia mai puteau tine pe ramuri povara zapezii, am ajuns la Manastirea Neamt, la Secu, la Sihastria. Proaspat renovata. Este ca o catedrala mirosind a smirna. O cladire gigantica, ca un om inspaimantator prin statura, dar cu voce blanda. Te simteai mic si parca iti venea sa te retragi intr-un colt, desi spatiul era atata cat sa stai intins si inca nimeni sa nu se impiedice de tine.
Ce mai senzatie. Intr-o noapte, dupa ce te dai cu patine scorojite si purtate inaintea ta de fete si copii, pe un patinoar cu mai multa zapada decat gheata, dupa ce mananci snacks-uri de pofta pentru ca ai vazut mai devreme o gravida infulecand in pragul cafe-barului, ajungi acasa, pe la poalele muntilor. In dreapta muntii cu jivine, in stanga case slab luminate. In Bucuresti te temi de cate un caine, de cate un derbedeu care nu-ti mai da pace noaptea. Pe strada care purta catre gara si catre podul care face legatura cu soseaua principala, singura amenintare erau lupii.
Am mers cu telegondola cea noua si apoi cu telescaunul. Am purtat 3 panatloni deodata, m-am dat cu roata, cu schiurile (atata cat mi-am amintit) si am ramas uimita de o mama care a urcat si a coborat pret de vreo 5 ore un deal de 600 de metri. Nu avea schiuri. Purta o fust lunga tricotata, culoarea sobolanului si o canadiana scurta caramizie, bocanci si dres subtire de culoarea piciorului. Cobora cu baietelul de vreo 10 ani ca sa ii desfaca schiurile si urca pentru a-i inchide claparii. Ea cara pe umar schiurile fosforecente, la urcare.
http://www.flickr.com/photos/7246332@N06/
De ceva timp am uitat ce este ragazul de a te confesa jurnalui. Uneori se intampla lucruri pe care, desi le traiesc asa 
cum se cuvine, intens adica, se prafuiesc de atata stat agatate de 2 randuri aruncate intr-un folder si lasate asa…
In ultima perioada am trait intr-un glob de sticla…
Un glob de sticla fumurie in care, fie zi fie noapte, era bezna mai mereu.
Din atata zbatere in sfera fumurie, am reusit cu greu sa o fisurez, numai un pic, numai cat sa intre o linie de lumina. Cu un mare sentiment de culpa si cu inima palpitand de parca cineva mi-ar fi strans-o in pumn si m-as fi tot sufocat, am reusit sa privesc oaza de zori, intr-un fel sa neg existenta cupolei de bezna si sa ma incred in crampeiul de soare.
Asa am plecat la Alba Iulia de Unire. Am lasat totul in urma si cu primul tren, dis de dimineata am ajuns in Sibiu, apoi, chiar de ziua Unirii am ajuns in inima tarii.
Imaginile mi se succed involburat: zidurile cetatii, Patriarhul, Catedrala, tinerii imbracati in Nike si purtand tricolorul, noroiul de pe jos de culoarea gri petrol, nimicurile de puf care se gasesc pe la toate colturile de strada (purtand semnificatia sarbatorii de aceasta data), mirosul de afumaturi, muzeul unirii si suprataxa de 3 lei pentru fiecare etaj, sala unirii, parada militara, oamenii urcati in copaci ca sa o vada mai de deasupra, cele 3 avioane care faceau zgomot de razboi, 3 elicoptere, parada costumelor populare oprita brusc, cele 90 de torte aprinse si care au plecat tacute fara ca adunarea de oameni sa stie de ce, spectacolul de artificii care a tot intarziat, hotel Medieval, transformat in mosie cu circuit inchis de grupul Corint, cele trei maicute si masa plina de cozonac cu nuca si cacao, castanle prajite si unirea, marea unire desigur, o unire personala.
Apoi imi amintesc scarile de pe deal, care leaga bulevardul de cetate. Le coboram cand mai repede cand mai incet, stiam ca odata ce imi luam piciorul de pe ultima treapta ma reintorceam in locul care ma sufoca…
Globul s-a crapat, cupola a cazut. Acum e lumina din nou.
Si…cateva comentarii de pe ex-blogul meu de calatorii
Frumos, nu prea am ce sa critic si daca ar fi sa laud ar trebui sa laud fiecare cuvintel si fiecare emotie transmisa in aceasta inlantuire de imagini, asa ca o spun simplu…. frumos!
By Alexandru Paun – 12/13/2008 10:07 PM
Am mare placere citind randurile scrise de tine in care se vid puritate ta sufletesca.Iti urez fericire si sanatete.
Jean Papier
Jean Papier
By Papier 2 – 12/14/2008 12:00 AM
Frumoase randuri. Pline de culoare si de traire. Multa inspiratie creatoare in continuare :)!
By Dan Catana – 12/14/2008 12:11 AM
Aseara pe strada
Am intalnit o fata
Avea parul negru
Si ochii caprui
O fetita bruna
Cu par ondulat
S-a oprit o clipa
Si m-a sarutat
(Se marita Mona mea)
Pretext
La Curtea de Arges am ajuns pentru doua zile pline de mare bucurie. Ralu Mihai devine doamna Raluca Ionela Enescu.
Mari emotii pentru noi colegii, mai mari emotii pentru miresica cea dragalasa si pentru ginerica (Gabi Enescu) – baiat de milioane.
Bucatele sunt dintre cele mai voluptoase, dar cine sa manance cand muzica danseaza cu noi.
La strada
Pe bulevardul principal, in drumul care leaga gara de hotelul Posada, o reduta cucerita usor gratie unui argesean marinimos, timpul curge in contra timpului. Acolo e un alt timp, un timp care se impotriveste curgerii de la nord la sud si de la est la vest, si de dimineata pana seara.
La biserica
În secolele XVI şi XVII olăritul a fost în floare în oraşul Curtea de Argeş. Meşterii olari din cel mai numeros cartier al olarilor au creat prima breaslă şi au construit şi propria biserică, Biserica Olari.
Nu stiu daca dimensiunile, mirosul fin de igrasie, de vechi, sau picturile pe alocuri razuite, parca intrate la loc in piatra peretilor, te fac sa simti Duhul Sfant care uneste oameni. Acolo te regaseti, acolo spiritul reintra in corp si redevii om intreg.
La manastire
Manastirea Curtea de Arges, este un lacas cu legenda, impune, atrage, ingenuncheaza orice vizitator.
In manastire
Cati stiu, insa ca la Manastirea Curtea Domneascu se afla singura icoana a Mariei insarcinata, si nu singura de pe la noi, ci singura din lume.
O ora si un pic pentru a ajunge din cetatea Sighisoarei in cetetea targmureseana, daca urmezi drumul care taie 
Nadesul, Balauserii si Acăţarii.
Desi nu era in plan, Tg. Mures a fost popasul iminent catre Cluj. Decat sa ocolesti cu trenul ceva portiune de pamant, mai bine un microbuz pana la Tg. M apoi, de acolo, un altul catre Cluj. Desigur, daca ai ragazul necesar.
Odata desertat in mijlocul orasului, poti lua un taxi, la pret de capitala, sau autobuzul (cu sau fara bilet).
Strazile se deruleaza in pas de promenada in fata pietonilor. Magazine dintre cele mai vesele, mai cochete, mai sobre, mai parfumate, mai naravase, mai sfioase, flancheaza extremitatile trotuarelor.
O intrepatrundere de brand-uri, mall-uri bine dotate, natii dintre cele mai diverse.
Maghiarii, romanii si tiganii sunt cei mai numerosi. Tigani, nu, ci “gabori”. Tigani bogati. “Tiganele” albe si purtand podoabe pretioase si straie orbitor colorate, defileaza natural in centrul orasului. In Transilvania tiganii sunt mult diferiti de cei muntenesti. De furat fura, insa par a o face ca pe un gest natural, cu mult respect, insa. Sunt eleganti, intriganti, naturali, neaosi. Sunt ei insisi si le este bine.
In centru, vis-a-vis de Biserica Catolica, cum traversezi dinspre Mall spre statia de autobuz care duce la pensiunea Ana, e o covrigarie dumnezeiasca. Coca dulce-crocanta a covrigilor in forma de ureche de elefant turtita nitel este o experienta “simigerica” autentica.
Mergand pe strada Petőfi Sándor ajungi in inima cetatii stravechi. In Bastionul Croitorilor din Cetatea Medievala l-am intalnit pe Liviu Pancu, un actor bucurestean cam rebel, care s-a targmuresenizat. A infiintat acest teatru, Scena, cu actori tineri si entuziasti, el insusi fiind astfel. Nu sunt o avizata insa cred ca baiatul cu pricina,Liviu, sufera de originalitate. Pe site-ul lui pot fi vizualizate edificiile creatiilor sale http://teatrulscena.ro/index.htm. 
Cum plecam din cetate, merem in cautarea unei librarii. In Tg. Mures nu prea sunt librarii, iar, pe strada, greu gasesti un localnic ce te poate indruma catre “cea mai mare librarie”. E cert, librariile nu sunt in trend, iar cand, in sfarsit, depistezi o astfel de incapere, apare ca o caverna meschina cu o oferta atent stilizata.
Cu toate acestea, in Pta Trandafirilor am gasit un indiciu.
Moartea ultimei librarii este plansa de posteritate. Martor sta acela care rosteste necrologul pentru Romulus Guga jurnalistul, dramaturgul si poetul. Nu moartea lui este plansa, ci a librariei omonime “anul 2008 a început cât se poate de prost pentru iubitorii de carte din Tîrgu-Mureş. Cea mai mare librărie a oraşului, Romulus Guga, renumită pentru numeroasele lansări de carte pe care le găzduia, a fost închisă făcând – se pare – loc unui nou sediu de bancă (al câtelea oare?). Iată că un nou lăcaş de cultură îşi dă duhul sub ochii indolenţi ai autorităţilor, parcă tot mai preocupate de ciondăneala zilnică (a se citi circ) şi de tăierea de panglici inaugurale şi gustat şampanie pe la tot felul de inaugurări de sedii. Unde eşti tu, Ţepeş Doamne…”http://www.fotogalerie.ro/adio_draga_librarie/ . Initial ne-a amuzat sporadicitatea librariilor din Targu Mures. Iata insa ca exista o constiinta locala a acestei deficiente http://www.ziaruldemures.ro/fullnews.php?ID=8477.
Haladuind in cautarea “librariei morgane”, am intalnit statuia lui Korosi Csoma Sandor. Nu stiam nimic despre acela care si-a trait viata in cautarea originii poporului maghiar. Plecand de la ipoteza ca predecesorii maghiarilor au fost lasati undeva in Asia Centrala sau au trait printre uyghuri, Csoma Sandor pleaca in expeditie. Despre pregatirilie necesare si despre tainele acestei expeditii ne povestesc inteleptii: http://csoma.mtak.hu/?en?csoma-elete.htm.
http://www.youtube.com/watch?v=1b6GCC_eGj8
http://www.youtube.com/v/vuiKxrlrbvM&hl=en”
Nici la capitolul culinar Tg. Mures nu este prea generos cu turistii. Multe autoserviri au inlocuit restaurantele autentice si de bun-gust de acum ceva ani. Eu nu cunosc decat lacasurile cantinizate, caci, despre ce au fost carciumile de dinainte, am aflat din povestiri.
Targmuresenii nu sunt deloc modesti la capitolul farmacii. La fiecare 8 pasi (de domnisoara) o farmacie strajuieste cate un magazin. Tare sanatosi trebuie sa mai fie localnicii:)
Sinagoga, Teatrul National si Catedrala din Tg. Mures
I-Witness 