You are currently browsing the category archive for the ‘America’ category.
Noile condiţii impuse de Washington şi slaba pregătire a solicitanţilor români fac ca momentul în care vom ajunge să călătorim în SUA la fel de simplu ca în UE să fie tot mai îndepărtat.
Birocraţia ne ţine departe
Desigur că distanţa şi costurile de transport joacă un rol importat în ceea ce priveşte numărul mic de concetăţeni care au ales SUA ca destinaţie turistică. Însă, cel mai probabil, principalul motiv pentru care preferăm Turnul Eiffel lui Empire State Building este faptul că în Franţa şi în cea mai mare parte a Europei suntem primiţi fără comentarii, arătând doar cartea de identitate, în timp ce pentru a intra în Statele Unite nu doar că ni se cere paşaportul, dar avem nevoie şi de viză. Cu atât mai frustrant este că doar cinci state membre ale UE (în afară de noi, Bulgaria, Polonia, Grecia şi Cipru) mai au parte de acest tratament. Mai mult, procedura nu este deloc o formalitate.
În 2007, aproape 38% din cererile de viză din partea românilor au fost respinse de Consulatul SUA. În 2008, rata de refuz a scăzut la 25%. Doar că, pentru ca România să fi fost primită anul trecut în programul Visa Waiver – VWP (care prevede dreptul de călători în SUA fără viză pentru perioade de până la 90 de zile), ar fi trebuit ca, alături de o serie de măsuri luate de autorităţi (printre care introducerea paşapoartelor biometrice ori facilitarea schimbului de informaţii privind persoanele suspecte de activităţi teroriste), rata de respingere a cererilor de viză să fie mai mică de 10%.
Se ridică ştacheta
„Revenirea, începând cu 1 iulie 2009, la pragul maxim de refuz al vizelor, de 3%, drept condiţie de acces al unui stat în programul Visa Waiver, reprezintă un impediment suplimentar în eforturile de accelerare a procesului de includere a României în VWP“, explică Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor de Externe. El spune că discuţiile la nivel tehnic vor fi dublate „de demersuri ale MAE de promovare, la nivel politico-diplomatic, a aspiraţiilor legitime ale României privind liberalizarea regimului de vize pe relaţia cu SUA“, dar şi de o campanie de informare şi educare a solicitanţilor de viză, care să conducă la o scădere a ponderii refuzurilor.
De cealaltă parte, consulul general al SUA la Bucureşti, James Gray, afirmă că „autorităţile române au făcut deja paşi în direcţia îndeplinirii condiţiilor necesare includerii în programul Visa Waiver, însă acesta este un proces pe termen lung, care implică o diversitate de măsuri“. El îi îndeamnă pe cei care vor să obţină o viză SUA să studieze cu atenţie instrucţiunile puse la dispoziţie de consulat, având în vedere, cel mai probabil, faptul deja cunoscut că o bună parte a refuzurilor nu au loc pentru că persoana este neeligibilă, ci ca urmare a lipsei unor documente sau a completării greşite a formularelor.
Sursa: Capital.ro
